Maroc in lung si-n lat: Furtuna in Desert

In timp ce paraseam Gorges du Dades printre picaturi de ploaie, intreband ingrijorati despre cum e vremea in Merzouga pentru ca urma sa dormim in cort in mijlocul dunelor de nisip, Mohamed ne marturisea ca este cel mai fericit. El urma sa doarma acasa si sa-si revada sotia. Era plecat de peste o saptamana in Marrakech si abia astepta cursa noastra ce avea sa-l readuca in orasul sau.

Mohamed a inceput sa ne povesteasca o multime de lucruri frumoase despre sotia lui care acum era insarcinata, ne-a povestit despre nunta lor de berberi, despre rochiile ei, despre cum s-au cunoscut si despre cat de frumoasa este. A fost o incantare sa asculti povestile personale ale unei familii dintr-o cultura cu totul si cu totul diferita. Ba chiar ne-a aratat si poze cu frumoasa lui mireasa berbera, si fie vorba intre noi, bine a facut, pentru ca desi aveam sa o intalnim, hijabul pe care il purta nu ne-ar fi permis sa vedem ceea ce Mohamed lauda atat de mult.

Povestile sale au fost intrerupte la un moment dat de o turma de camile cu care ne-am intersectat pe drum. Era prima turma de camile autentica pe care o intalnisem, cu pastori si cu magari, cu camile tinere si batrane, care mai frumoasa, care mai urata, nu asa perfecte si aliniate cum sunt cele pe care le vezi si le calaresti deobicei in zonele turistice. Era vorba de aceeasi transhumanta care se intampla si cu oile noastre, pastorii coborau turmele de la munte pentru ca urma sa vina iarna…

Dar inainte de iarna, s-a pornit potopul…. desi ne-am indepartat de zona muntoasa, desertul nu s-a aratat atat de uscat pe cat stiam, ploaia s-a intetit mai ceva decat o torentiala de-a noastra si nu parea ca vrea sa conteneasca. Campiile mai joase din jur si oazele de curmali deja balteau de apa, iar Mohamed inainta din ce in ce mai greu din cauza vizibilitatii scazute.

Erau locuri in care lacurile formate ajungeau si pe carosabil, iar din cauza potopului am renuntat la a mai vizita si Todra Gorge. Astfel, am mers direct catre Rissani, orasul lui Mohamed, poarta catre Sahara.

In timp ce ne apropiam catre Rissani, cerul se insenina iar prognoza pentru dupa amiaza era favorabila. Toata intinderea de pamant sterp era acum plina de apa, catre sud se intrezarea curcubeul, insa cand ne uitam spre muntii din indepartare puteam observa siroaie de apa care curgeau de pe versanti. Daca pana acum Mohamed spunea ca ploaia e un lucru bun pentru marocani, suvoaiele care se vedeau venind dinspre munti l-au ingrozit. Era pentru prima data cand vedea asa ceva, dar auzise ca ar mai fi plouat de o asemenea dimensiune in urma cu vreo 10 ani…

Pentru ca nu am mai facut stopuri si nu am mai vizitat Todra Gorge, Mohamed ajungea mai devreme acasa, si astfel ne-a invitat si pe noi sa servim un pranz traditional pregatit de sotia sa.  Plecarea pe dune era stabilita pentru dupa amiaza, iar pana in Merzouga mai erau doar 40 de minute de mers.

Alaturi de nelipsitul ceai de menta, la Mohamed am avut onoarea sa ne delectam cu un preparat traditional local numit medfouna si poreclit „berber pizza”. Era un aluat de paine crocant in forma de pizza umplut cu carne tocata de berbecut si vita, aromata cu ierburi si condimente locale, coapta pe vatra cu lemne. Delicios!

Dupa pranz, Mohamed ne-a aratat si piata din oras, Rissani fiind orasul principal al berberilor din aceasta zona, iar comerciantii de aici sunt oameni simpli autentici de prin satele din jur. Din pacate noroiul de dupa ploaie si multe dintre tarabe nedeschise au facut ca atmosfera din piata sa nu fie la fel de intensa pe cat ar fi trebuit.

Rissani a fost un centru al caravanelor care traversau Sahara si o vreme indelungata a fost capitala unui fost imperiu din aceasta regiune, acum a ramas un important oras comercial in zona, in vecinatatea granitei cu Algeria, cu al sau autentic si faimos souk, plin de viata in mod obisnuit.

Soarele a ramas sus pe cer toata dupa amiaza si credeam ca suntem norocosi, asa ca am plecat catre Merzouga unde aveam sa fim preluati de Youseff, iar Mohamed se intorcea sa doarma acasa.

Youseff era un batranel galagios, mai albicios fata de berberii de aici, dar foarte simpatic. Era reprezentantul Kam Kam Dunes, tabara de nomazi unde urma sa innoptam, sa privim stelele si sa ascultam muzica berbera la foc de tabara…. credeam noi….. Dar ce a urmat de fapt si cum ne-am petrecut timpul pe dune, dar si intoarcerea catre Marrakech, va voi povesti in urmatorul si totodata ultimul episod din aceasta serie.

PS: daca apreciezi articolul meu, nu ezita sa o arati cu un like pe Facebook sau Instagram, acolo unde ai gasit postat linkul, chiar si un comentariu, distribuie-l si prietenilor si, de ce nu, aboneaza-te la postarile mele completand pe blog datele pentru newsletter sau urmarindu-mi pagina de Facebook si selectand sa „vezi mai intai” noutatile mele. Multumesc!