Boracay – Prima Impresie

In Boracay, una dintre cele mai faimoase insule a Filipinelor, am ajuns la mai bine de 24 de ore de cand am plecat de acasa, iar pe ceas erau si mai multe din pricina fusului orar, timp in care am schimbat trei avioane, un autocar, un vaporas “paraw-ferry”, si un tuk-tuk. Se intunecase deja pentru ca, la fel ca mai in toate zonele tropicale unde ziua si noaptea sunt egale, soarele apune la ora 18:00.

Asa cum v-am promis pe Facebook, in acest articol vin si cu o surpriza, este vorba despre primul meu video de pe YouTube, care, impreuna cu povestea mea, are rolul de a va crea o imagine cat mai exacta despre Boracay. Dar haideti sa va spun mai intai cate ceva despre sosirea noastra pe insula si primele impresii.

Am aterizat pe aeroportul din Kalibo, la 65 de km de destinatia noastra, pentru ca Boracay este atat de mica incat nu poate gazdui un aeroport: doar un kilometru latime si vreo 8 km lungime. De fapt exista un aeroport care deserveste aceasta faimoasa destinatie turistica, aflat la 2 km de mers cu vaporasul de Boracay, insa pe cand am fost noi, aeroportul era in lucrari de extindere, fiind deschis traficului doar avioanelor de dimensiuni mai mici, avioane care permiteau doar anumite dimensiuni de bagaje, iar cum noi aveam sa stam aproape o luna prin Asia, sa ne mai intoarcem si cu suveniruri, aveam nevoie de bagaje mai voluminoase. Asa ca am optat pentru varianta Kalibo.

Pana in Boracay am ajuns folosind transportul public asistati de colaboratori ai hotelului la care aveam sa ne cazam, Villa Caemilla Beach Boutique Hotel.  Am fost mai intai indrumati catre autocarul care a parcurs cei 65 de km in aproximativ doua ore, iar la coborare am fost asteptati de doua filipineze dragute care ne-au asistat din portul Caticlan pana la hotel.

Despre Boracay se stie ca nu este doar un paradis prin frumusetea naturala a plajelor, este si o destinatie ideala pentru partyholici cu viata de noapte intensa. Insa in timp ce ne indreptam catre zona hotelului cu un fel de tuk-tuk mai mare pe care l-a chemat una dintre cele doua filipineze, nu simteam nici un freamat si aveam impresia ca insula asta doarme deja. In tot cest timp am aflat ca pentru a ajunge la hotel, vom cobori o alee catre plaja pe care nu avea acces masinuta noastra, iar apoi vom mai merge circa 150 m pe jos pe nisip… hotelul fiind accesibil doar de pe plaja! Stiam ca hotelul ales este la plaja, dar… stai asa! Chiar pe plaja, pe plaja? Prin nisip? Cum raspunsul a fost afirmativ, m-am uitat catre Razvan zicand: ce tare! Deja vom face cunostinta cu plaja si stam chiar pe plaja! Hei, dar cum facem cu trolerele?! (mai bine decat urma sa facem in Thailanda, ar fi raspunsul pe care mi l-as da acum)

Si chiar am ajuns pe plaja carand bagajele pe poteca dintre palmieri, cand in brate, cand tarate prin nisip. Dar cel mai mult m-a impresionat si ma emotioneaza chiar si acum imaginea pe care am avut-o intrand pe plaja de pe acea alee intunecata si linistita, si pe care cu greu incerc sa v-o redau in cuvinte: lumini si forfota… o poteca de nisip luminata, ghirlande infasurate sau agatate de palmierii inalti pana la cerul intunecat, iar dincolo de ei, in bezna, se auzeau valurile care ajungeau la mal si care abia razbeau freamatului turistilor si muzicii de la terase, fie ambientala, fie reggae, fie coveruri cantate solo la chitara…  terase care de fapt insemnau mese infipte in nisip printre cocotierii decorati cu ghirlande. Nu eram in zona zero a distractiei si galagiei, eram acolo unde, cu toata muzica si forfota, simteai deopotriva linistea si viata.

Din pacate nu avem poze din acea seara deoarce telefoanele nostre aveau bateria epuizata dupa atata timp petrecut pe drum, iar ceea ce am inclus in articol nu surprinde exact acel moment.

Eram pe White Beach, plaja principala din Boracay, cu nisip fin si alb, cu palmieri inalti si aplecati spre marea linistita si limpede in nuante de turqoise si albastru, strabatuta de barcute cu panze albastre, asa cum vezi doar in vederile postale clasice care exemplifica paradisul.   Si se intind asa vreo 5 kilometri de plaja pe mai toata coasta vestica a insulei, impartita in trei sectoare: Station 1, Station 2 si Station 3, de la nord la sud. Dincolo de perdeaua de palmieri, poteca de nisip batatorit separa plaja de un lung sir de hoteluri si pensiuni, tarabe si centre de activitati, restaurante si baruri ce isi infig mesele in nisipul dintre palmieri, si chiar un mic mall. Boracay este o destinatie foarte cosmopolita, orientata catre turismul de masa, iar White Beach este una dintre cele mai pline de viata plaje pe care le-am vazut, Station 2 fiind centrul de distractii si de cumparaturi, responsabila cu viata de noapte, dar si locul de unde, de dimineata pana la apus, zeci si sute de salupe, vaporase si barci cu panze, pleaca cu turisti pentru diverse activitati acvatice.

Noi am ales sa stam in Station 3, la Villa Caemilla, care, asa cum ii spune si numele, este un Beach Boutique Hotel cochet, de 4 stele, cu camere moderne si confortabile, cu o vedre excelenta catre “Paradis”, insa din pacate, camera noastra, fiind una standard, oferea vedere pe spate catre o gradina neingrijita cu cocotieri.

Station 3 este alegerea celor care nu isi doresc sa simta vibratiile muzicii de club in geam, care nu isi doresc ca cina sa le fie perturbata de cohorte de turisti ce se perinda pe langa masa lor, care sa poata intra in mare nestanjeniti de ambarcatiuni, dar care sa se afle la o scurta plimbare distanta de centrul de distractii al insulei.

In acea seara am facut poate cel mai rapid check-in ever, ceva de genul “mergeti in camera si ma ocup eu de formalitati, pasapoartele le puteti lua si mai tarziu”, filipineza de la receptie intelegand ca venim de departe, e tarziu si suntem obositi. Insa dupa un scurt dus am revenit pe plaja din fata hotelului pentru cina, si desi eram nerabdatori sa dormim, ne-am despartit cu greu de fosnetul frunzelor de palmier ce acompaniau valurile usoare ale marii. Ne-am lungit asa relaxandu-ne cu cele mai inedite coktailuri din meniu, servite in cochilie de melc de mare sau flambate in coaja de fructul pasiunii.

Urmatoarea zi am petrecut-o in modul “hai sa vedem ce e mai incolo”. Si uite asa am luat la pas 5 kilometri de plaja dus si intors, ba mai prin soare, ba mai printre palmieri, ba holbandu-ne pe la tarabe, ba cu pauze de balaceala, ba cu pauze de racorire la cate o terasa, ba rezervand activitatile pentru celelalte zile.

Ma opresc momentan aici si vorbim data viitoare despre activitatile din Boracay, pentru ca deja am scris mult si nu stiu daca ati avut rabdare sa ajungeti macar pana aici. Intre timp va invit sa urmariti videoul acestei calatorii, cu activitatile noastre pe insula.  Promit ca revin repede, repede cu detaliile pe care le asteptati, continuarea articolului fiind deja scrisa 😉

Nu uitati sa intrati si pe canalul de youtube, sa va abonati si sa trimiteti filmuletul si la altii, ori sa-l distribuiti pe pagina voastra de Facebook.