Boracay – Paradisul Cosmopolit

Diminetile in Boracay incepeau cu o cafea buna si un mic dejun a la carte pe terasa de pe plaja hotelului “Villa Caemilla” in timp ce admiram cadrul paradisiac ce se desfasura in fata ochilor impreuna cu forfota specifica diminetilor: carucioare cu tuburi de oxigen pentru scufundari impinse de-alungul plajei, turisti care cautau un loc bun pentru a manca sau pentru plaja, vanzatori ambulanti de „Taho”, un desert filipinez din sirop de zahar ars, tofu si perle de palmier sago, sau vanzatori de activitati.

Montajul video postat o data cu articolul precedent v-a aratat deja cum am petrecut aproape 5 zile in Boracay, insa a sosit momentul sa va povestesc detalii despre activitatile pe care noi am ales sa le facem pe micuta insula dupa ce am negociat intens la un mic dejun cu un astfel de vanzator.

Pentru ca de mult imi doream sa vad fundul unei mari exotice, cu corali si pesti colorati, dar pentru ca nu prea am abilitati de scufundari, am profitat de oportunitate si am mers sa facem helmet diving, activitate ce presupunea sa cobori la punct fix si sa te plimbi pur si simplu pe fundul marii cu o casca de oxigen pe cap. Am coborat pe scara in timp ce mi se punea casca pe cap, si asistata de un scafandru am ajuns la 5 metri sub nivelul marii. Am scapat repede de emotii si am putut sa ma bucur din plin de peisajul marin. La un moment dat, scafandrul care ne asista, a scos niste bilute ambalate precum bomboanele, le-a desfacut si ni le-a dat sa le tinem. Era hrana pentru pesti si bineinteles ca imediat am fost inconjurati de o multime de pesti de toate culorile, care se bateau sa ciupeasca din bombonelele din mana noastra. A fost o experienta fantastica, dar cum ce e frumos trece repede, a trebuit sa ne intoarcem si sa continuam altceva de facut.

Si pentru ca apreciez vietuitoarele marine si in farfurie, insa nu ma refer la aceiasi pestisori colorati, am vizitat piata de peste si fructe de mare D’Talipapa. De aici turistii pot cumpara fructe de mare si sa mearga la restaurantele din apropiere pentru a le gati. Din pacate experienta nu a fost asa cum ne asteptam, si ma refer cel mai mult la preturile extrem de umflate si comparabile cu cele din hyermarketurile de la noi. Credeam ca o sa fie ca in precedenta aventura asiatica, unde fructele de mare costau precum fructele de gradina de la noi. Am cumparat totusi un homar, un crab si cativa creveti dupa negocieri intense, si am mers cu ele la unul din restaurantele de langa piata. Am aflat ulterior ca in Boracay oamenii nu prea se ocupa cu pescuitul iar piata este aprovizionata din Caticlan, de pe insula vecina, unde preturile sunt intr-adevar cum le stiam.

O alta experienta remarcabila in Boracay este paraw-sailingul, o ambarcatiune specifica, ingusta precum o canoe, dotata cu panze si cu niste extensii laterale pentru echilibrare. Acele extensii pot gazdui si pasageri, insa in niste conditii care probabil nu ar fi acceptate in Europa. Practic era o plasa bine intinsa intre doua dintre prajinile laterale.

Cu paraw-ul erau mai multe variante. Cele mai in voga sunt plimbarile la apus, insa noi am preferat sa vedem apusul de pe insula, plaja si paraw-urile din larg sa completeze peisajul roscat, asa ca am facut un tur de zi cu opriri pentru snorkeling si pentru relaxare pe alte plaje  din jurul insulei. Am descoperit cu ocazi asta Bulabog Beach, pe coasta de est a insulei, ideala pentru windsurferi, Puka Beach, pe coasta de nord a insulei,  cu ape cristaline in nuante incredibile de albastru, putin mai adanci si cu valuri ce se sparg in nisipul usor granulat, si am facut snorkeling in apropierea insulei Crocodil si a plajei Diniwid. Este fantastic feelingul pe care il ai in timpul navigarii cu paraw-ul… purtat doar de vant… fara zgomot de motor, plutind in largul marii doar pe plasa de guta intinsa intre barnele laerale ale barcii. In ciuda faptului ca poate parea nesigur, tocmai faptul ca te aflai deasupra apei pe o ambarcatiune atat de simpla, auzind doar plosnetul apei taiate de paraw-ul nostru, iti ofereau linistea si relaxarea suprema.

In rest, in Boracay, poti face orice faci in orice destinatie de plaja a lumii: lenevesti sub soare sau iti petreci timpul cu obisnuitele activitati acvatice precum banana, ski jet sau parasailing. Coasta de est ofera conditii bune pentru iubitorii de wind si kitesurfing, Bulabog Beach fiind recunoscuta pentru asta. Noi nu suntem nici practicanti de surf, nici nu erau conditiile de vant si valuri laudate atunci cand am fost noi, asa ca nici nu prea erau surferi cu zmee.

Noi am ales sa ne satisfacem pofta de adrenalina pe ZIP LINE, un fel de tiroliana, dar diferita, pozitia fiind “Superman Style”, dupa cum spun ei. Partea draguta este faptul ca exista doua linii paralele si am avut posibilitatea sa ne dam impreuna in acelasi timp. Traseul era de aproximativ 800 de metri si ne-am lansat de pe un deal de langa Bulabog Beach, bucurandu-ne de senzatie si de vederea la padurea tropicala si la una dintre frumoasele plaje ale acestei insule.

Noaptea, in Boracay, actiunea ramane pe plaja, pe White Beach. Printre palmieri apar luminite colorate, muzica occidentala, banduri rock si raggae sau bubuiala de club, inclusiv Inna, se aud din toate partile la maxim, iar pe ici, pe colo, razbate cate un grup de muzica tribala fara sisteme electronice de amplificare.

De-alungul potecii dintre palmieri apar tarabe de tot felul iar sezlongurile sunt inlocuite cu mese, restaurantele scot plitele si gratarele, ori vitrina cu fructe de mare chiar in drum pentru a te ademeni. Mancarea nu este excelenta, nu stiu pentru ce gusturi este pregatita, dar gasesti in special combinatii asiatico-occidentale nereusite, si pizza sau burgeri pe care nu le-am incercat pentru ca urmaream sa incerc preparate specifice. Despre mancare ca parte din cultura nu poate fi vorba aici, totul este orientat catre turistii cosmopoliti, fiind foarte greu sa dai peste mancare autentica filipineza. Din loc in loc sunt mici spectacole, preponderent fachiri, iar castelele de nisip construite toata ziua de filipinezii mai mici sunt ornate cu lumanari pe la diferite ferestre, invitandu-te sa le pozezi munca contra cost.

„Faleza” de nisip se aglomereaza la maxim, comerciantii te abordeaza pentru a-si vinde marfa sau serviciile lor cele mai diverse, printre care maseoze care te invita in camere private sau direct pe plaja. Sunt si cativa cersetori, femei cu copii veniti din alte insule indepartate si sarace…

Pentru ca totusi ne doream sa nu plecam din Filipine fara a avea parte de o experienta culinara autentica, am cautat referinte si in ultima seara am mers la Paupatri Restaurant. Un loc pe care l-am gasit cu greu chiar si cu gps-ul si harta in mana, departe de agitatiia de pe plaja, si catre care nici macar localnicii nu prea se pricepeau sa ne indrume. Am descoperit aici o oaza de Filipine, o constructie de lemn lacuit suspendata deasupra unei ape, unde accesul se face doar in talpile goale, iar configuratia reproduce exact stilul de a manca al filipinezilor: pe jos, in jurul unei mese pe care se aduc mai multe feluri de mancare din care fiecare isi pune cate putin.

Filipinezii nu obisnuiesc sa manance mic dejun, asa ca daca cauti ceva autentic pentru aceasta masa ajungi sa mananci niste combinatii precum ou ochi cu peste local la gratar si orez sau jumari de porc cu croissant, jumarile facand parte si din bucataria lor traditionala; de fapt o incropeala de mic dejun european si elemente locale. Poate cel mai autentic lucru in diminetile din Boracay era „Taho”-ul despre care v-am spus la inceput.

Cu plusuri, cu minusuri, despre Boracay inchei cu indemnul de a va duce daca va doriti o plaja alba cu nisip fin, ape limepzi si palmieri ce strajuiesc tot acest peisaj, mai ales daca vreti ceva mai cosmopolit. Insa si daca va doriti o plaja mai intima, mai linistita, cu un peisaj asemanator, cam cum era White Beach inaintea cohortelor de turisti, exista Puka Beach!

Periplul nostru in Asia continua cu Anul Nou Chinezesc in Singapore. Ramaneti aproape si nu uitati sa apreciati articolul meu cu un like, aici si pe Facebook, pe instagram, pe Youtube, si chiar sa impartasiti si prietenilor vostri povestirile mele. Multumesc!